Azi la lecţia de istorie: istoria ciorapilor

5 Martie 2010

Se prea poate ca ciorapii să fie cel mai sexy articol din garderoba unei femei, dar se poate să nu ştiţi că aceştia datează de acum 400 de ani. Bineînţeles, ei n-au avut aceeaşi formă şi acelaşi material încă de la început, ci au cunoscut o serie de îmbunătăţiri şi schimbări de-a lungul timpului.

Povestea începe în 1589, când William Lee a inventat prima maşină de tricotat ciorapi din lume, începând astfel tricotarea bumbacului, a lânii şi a mătasei. Astfel au apărut primii ciorapi care puteau fi fabricaţi din oricare dintre aceste materiale. Până la mijlocul secolului al 16-lea, atât femeile cât şi bărbaţii îi purtau. Fiind în general albi, oamenii îi purtau doar în scopul de a se proteja de frig, fără a se gândi la succesul pe care urmau să îl aibă peste câteva secole.

În momentul de faţă, când ne referim la ciorapi sau dresuri, de obicei ne vin in minte ciorapii pantalon, cu chilot inclus. Puțină lume ştie că până în anii 1960, ciorapii erau 3 sfert şi se purtau de obicei cu portjartier.

Revenind la cronologie, până în 1930 tehnica de fabricare a rămas relativ deschimbată. In 1930, inventarea unei noi maşini de tricotat în mod circular făcea posibilă tricotarea ciorapilor într-o singură bucată, spre deosebire de vechea tehnică, ce prevedea tricotarea ciorapului si apoi coaserea lui în partea din spate. Si azi putem vedea ciorapi cu această cusătură specifică, însă cusătura este doar imitată.

În 1939 – Julian Hill – un om de ştiinţă aflat în căutarea unui înlocuitor al mătasei, a descoperit un fir puternic, curat şi foarte asemănător cu mătasea. Astfel a fost creată prima fibră sintetică, cunoscută sub denumirea de „nylon”.

Nylonul a fost o revelaţie şi primii ciorapi de nylon au apărut în magazinele din New York, pe 15 mai 1940. Doar în prima zi au fost vândute peste 72000 de perechi, iar piaţa japoneză de mătase s-a prăbuşit aproape peste noapte. În primul an s-au vândut 64 milioane de perechi de ciorapi, iar producătorii nu puteau ţine pasul cu cererea.

Al doilea război mondial a întrerupt producţia pentru câtva timp din cauza lipsei materialelor, astfel încât era foarte greu să mai găseşti o pereche de ciorapi de nylon. Nylonul era folosit la producerea de paraşute și corturi militare.

După război, se reia fabricarea, iar ciorapii însoţiţi de jartiere (devenite faimoase în 1932 datorită lui Marlene Dietrich) fac din nou furori. Începând  de atunci, femeile au început să-şi arate picioarele, trecând de la opacitatea bătrânească la transparenţa sexy a noilor articole vestimentare.

În anii 50, progresele tehnologice au permis fabricarea ciorapilor mult mai fini, în mai multe culori – şi ce e cel mai important – au redus costurile lor.

În anii 60, ciorapii trei sferturi au intrat într-o epocă neagră, odată cu apariţia colanţilorşi a ciorapilor cu chilot. Astfel, purtarea lor era mai practică, deoarece nu trebuiau folosite şi portjartierele, uneori deranjante şi inconfortabile. Acest tip de ciorapi au prins un avânt puternic la sfârşitul anilor 60, începutul anilor 70, când fusta mini a apărut pe scenă. Noi fibre, precum elastanul (denumit si Lycra sau spandex), microfibra si mătasea, au sporit calitatea si diversitatea ciorapilor.

O altă inovaţie remarcabilă pentru lumea ciorapilor au fost ciorapii cu banda adezivă, care nu aveau nevoie de jartiere, fixându-se chiar pe piele.

În zilele noastre, ciorapii sunt fabricaţi dintr-un amestec de fibre care le dau elasticitate, fineţe şi confort. Cu trecerea timpului, metodele de fabricare au evoluat, permiţând imprimarea sau ţeserea unor modele, colorarea lor în toate culorile posibile şi forme care mai de care mai senzuale sau mai ciudate.

5% reducere pentru plata online

12 Octombrie 2009

Până acum am avut doar 6 comenzi plătite cu cardul și ne-am gândit să schimbăm puțin lucrurile, să încurajăm plata online. Așadar, începând de azi, 17 octombrie 2009, toți clienții care-și vor plăti comenzile online vor beneficia de o reducere de 5%.

Majoritatea magazinelor online consideră plata online ca pe o cheltuială în plus, așadar de ce vrem noi s-o încurajăm și pe deasupra să mai oferim și o reducere? Simplu, pentru că reducem costurile de ramburs practicate de curieri, plus comisioanele bancare aferente.

Cumpărături online plăcute!

Despre falimentul Mondex

23 Septembrie 2009

La începutul lunii septembrie am aflat că Mondex – renumitul producător de ciorapi – intră în faliment.

Recent, am făcut niște cumpărături în hypermarket-ul Real (din Cluj) și am văzut magazinul Mondex închis, cu sigiliu pus. Și așa mi-am adus aminte că vroiam să scriu un articol pe tema asta.

Așadar, cum a intrat Mondex în faliment? Simplu, ați putea spune, i-a lovit criza! Eu zic că i-a lovit lăcomia. Da, ați citit bine, lăcomia, adică s-au întins mai mult decât le-a ajuns plapuma.

Conform site-ului, Mondex avea, citez: “95 de magazine la finele lui 2008 şi în expansiune continuă în viitor spre 130 de magazine“.

Păi chiria pentru toate magazinele astea e foarte mare, exorbitantă aș putea spune. Ca să nu mai vorbesc de procentul din vânzări care îl percep cele mai multe centre comerciale. Ah, plus suma inițială folosită pentru amenajarea spațiilor, plus salariile angajaților, plus cheltuielile cu aprovizionarea. Trebuie să vinzi o grămadă de ciorapi și șosete pentru a acoperi toate cheltuielile astea. Se pare că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

Nu era mai simplu să lase partea de vânzare în seama celor care se pricep? Puteau foarte bine să se axeze pe distribuția produselor în marile lanțuri de magazine precum Auchan, Carrefour, Cora, etc. în loc să-și deschidă propriile magazine în toate mall-urile din țară. Acum aveau câteva milioane de euro în plus în șosete buzunar.

Sosetaria.ro – magazin atestat GPeC

8 Septembrie 2009

Gala Premiilor eCommerce sau GPeC este o competiție care – în primul rând – promovează industria comerțului electronic din România.

GPeC reunește magazine online cu tradiție dar și magazine aflate la început, oferindu-le șansa de a se afirma prin câștigarea unui concurs renumit, cu o tradiție de 4 ani.

Magazin atestat GPeC

Am înscris Sosetaria.ro în competiția GPeC și am primit o atestare. Ce înseamnă mai exact această atestare? Cităm din site-ul competiției:

Dacă vezi logo-ul “Magazin atestat GPeC”…

  • esti pe un site inscris in competitie la Gala Premiilor eCommerce 2009
  • esti pe un site verificat de noi, care intruneste cumulativ criteriile de preselectie
  • esti pe un site care ofera toate informatiile necesare pentru asigurarea unui proces de cumparare facil
  • esti pe un site care promite sa aiba o conduita de business curata, fara sa faca spam sau concurenta neloiala
  • esti pe un site care promite sa isi respecte clientii

Scopul certificării GPeC este de a promova magazinele online care respectă bunele practici în comerțul electronic, de a populariza mesajul Galei la nivel de end-user și de a crește încrederea consumatorilor în tranzactionarea online.

Succes participanților!

Urmariti-ne pe twitter

15 Februarie 2009

De azi, Șosetăria are cont pe twitter. Asta nu înseamnă că o să neglijăm blogul.

Pe twitter o să anunțăm lucrurile mai mărunte (produse noi, promoții) care nu merită un articol pe blog.

Hai, urmărește-ne pe twitter și o să-ți trimitem un voucher de 20% pentru prima comandă în magazin!

Copyright © 2010 Sosetaria.ro. Acest blog ruleaza pe o platforma Wordpress.