O iarnă colorată, ca o acadea

16 Ianuarie 2012

Pe când credeam că vine primăvara, a început să ningă brusc, iar temperaturile să intre la apă. Partea cu ninsoarea e frumoasă, partea cu fleașca de după, mai puțin. Oricum, când vine vorba de modă, pe cine interesează cum e afară? Unele dintre noi suntem în stare să ieșim pe zăpadă în botine decupate dar, bineînțeles, cu o pereche de ciorapi superbi pe noi. Și, ca să mai tăiem din vremea mohorâtă, am putea profita de toți ciorapii colorați pe care îi avem în dulap! Stabilește ziua și culoarea – 7 zile din săptămână, 7 culori! Dacă nu le ai pe toate, te invităm să îți completezi setul de la noi.

Fuchsia, kakiul, ocrul și movul sunt culori foarte hot în acest sezon. Să nu mai vorbim de roșu, care e mereu super la modă! Sfidează timpul de afară cu niște culori vii, fii altfel!

Noutăți în noiembrie

24 Noiembrie 2011

Wow, deja noiembrie e aproape gata, ne gândim cu toții la sărbători și la vacanță. Însă până atunci mai trebuie să muncim, iar noi aprovizionăm de zor magazinul. Mai jos vă prezint noutățile din ultima perioadă.

Avem jambiere noi, ciorapi colorați cu două fețe, ciorapi din bumbac cu model, ciorapi compresivi medicinali, și multe altele. Enjoy!

Ciorapi pantaloni Gatta Carena din bumbac cu model

Ciorapi pantaloni Gatta Carena din bumbac cu model

Ciorap pantalon Laura Baldini Double Face 100 den

Ciorap pantalon Laura Baldini Double Face 100 den

Ciorapi pantaloni Gatta Celia din bumbac

Ciorapi pantaloni Gatta Celia din bumbac

Ciorap pantalon Laura Baldini Neve 100 den colorati

Ciorap pantalon Laura Baldini Neve 100 den colorati

Jambiere peste genunchi Marilyn Zazu 899 din bumbac

Jambiere peste genunchi Marilyn Zazu 899 din bumbac

Jambiere dama Marilyn Peppy cu nasturi (legwarmers)

Jambiere dama Marilyn Peppy cu nasturi (legwarmers)

Jambiere dama Marilyn Peppy (legwarmers)

Jambiere dama Marilyn Peppy (legwarmers)

Ciorapi pantaloni Diamond Opaque 70 den

Ciorapi pantaloni Diamond Opaque 70 den

Ciorapi compresivi 3/4 terapeutici BIONE clasa III 20-26 mm Hg

Ciorapi compresivi 3/4 terapeutici BIONE clasa III 20-26 mm Hg

Dres contra celulitei și varicelor BIONE 15-20 mm Hg

Dres contra celulitei și varicelor BIONE 15-20 mm Hg

Ciorapi pantalon Dy Anne 70 den colorati

Ciorapi pantalon Dy Anne 70 den colorati

Culorile toamnei… la picioarele tale!

27 Septembrie 2011

Toamna vine cu nişte privelişti ameţitoare pe care privirile noastre le sorb nesăţioase. Frunze ruginii, galbene, roşii, arămii, portocalii sau verde trecut sunt un adevărat concert de culori care ne desfată sufletul.

Anul acesta, ciorapii în culorile toamnei sunt o modalitate de ne a înveşmânta cu frumuseţea acestui minunat anotimp. Caută culoarea şi mărimea potrivite pentru tine între noile produse de pe sosetaria.ro.

Sfaturi pentru asortarea ciorapilor

16 Februarie 2010

A purta ciorapi nu e chiar aşa simplu cum pare. Pentru a evita nişte greşeli care pot face din ţinuta dvs. un eşec,  vă împărtăşim  nişte  sfaturi despre cum să potriviţi colanţii şi dresurile cu garderoba dvs.

După cum ştiţi, tendinţele modei şi ale accesoriilor sunt mereu în schimbare, de fapt, chiar de la sezon la sezon recomandările sunt altele. Cumpărarea unor ciorapi de culori diferite sau cu imprimeuri este o modalitate foarte bună să vă diversificaţi garderoba. Avantajul tinereţii, când combinarea celor mai ciudate culori nu pare o ciudăţenie, vă dă posibilitatea să vă reîmprospătaţi ţinutele pe care le aveţi deja.

Dacă alegeţi să purtaţi colanţi coloraţi, trebuie să ştiţi ce să evitaţi: rochiile colorate cu imprimeuri. Iar când purtaţi ciorapi de culoare uniformă, purtaţi pantofi in nuanţe neutre. Colanţi maţi sau strălucitori? Ei bine, cei maţi vă vor face sa arătaţi mai subţire, dar cei strălucitori sunt eleganţi şi plini de farmec.

Ciorapii negri sau de culoarea piciorului vor evidenţia picioarele frumoase şi hainele elegante. Si pentru că încă suntem în februarie, cel mai uşor mod de a vă crea o imagine sofisticată şi de a străluci  când temperaturile sunt scăzute este adoptarea unei ţinute foarte la modă: o pereche de colanţi negri, maţi şi un pulover lung sau o rochie tricotată, la care adăugaţi o centură mare pentru efect.

Fiţi atente la forma corpului dvs! Colanţii sau ciorapii în culori puternice se potrivesc cel mai bine cu picioarele subţiri şi lungi. Nu uitaţi, cu cât aveţi picioarele mai groase, cu atât mai mult trebuie să alegeţi culori închise. Dacă doriţi să creaţi iluzia unor picioare lungi şi subţiri, încercaţi nuanţe de violet/mov/bordeaux/bleumarin sau clasicul negru.

Atenţie la imprimeuri! Încercaţi să evitaţi imprimeurile mari, dungile orizontale sau ciorapii foarte coloraţi. Vă vor îngroşa picioarele şi sunt foarte greu de asortat. Dacă totuşi doriţi să purtaţi ciorapi cu un anumit desen sau model, păstraţi restul ţinutei cât mai simplu posibil.

Ciorapi pantalon Fiore Street Kaya 40 den, diverse culori

Ciorapi pantalon Fiore Street Kaya 40 den, diverse culori

Ciorapi pantalon cu model Fiore Street Tori

Ciorapi pantalon cu model Fiore Street Tori

 Colanti 3/4 cu model Fiore Street Felicia

Colanti 3/4 cu model Fiore Street Felicia

Sa vorbim despre… ciorapi!

6 Mai 2009

Femeile au vrut sa fie dintotdeauna placute de cei din jur. Ei bine, ciorapii au un rol important, punand in valoare frumusetea picioarelor!

Exista ciorapi pentru ocazii speciale si ciorapi pentru fiecare zi. In prima categorie intra ciorapii cu modele (laterale, tip plasa, in dungi), ciorapii cu jartiera si cei cu banda adeziva, foarte senzuali si atragatori. Dresurile cu modele pot fi purtate totusi si zilnic. De asemenea, pentru a va inveseli tinuta de fiecare zi, puteti inlocui ciorapii negri, maro sau cei de culoarea pielii cu cei albi sau colorati! Veti parea jucause si pline de viata!

Continutul de lycra ofera ciorapilor alura de care au nevoie pentru a pune in valoare femeia care ii poarta. Este recomandat ca la tinute elegante sa purtati ciorapi mai fini decat de obicei. De asemenea, unii stilisti nu recomanda purtarea ciorapilor negri la rochiile de seara ci inlocuirea acestora cu cei de culoarea pielii datorita posibilitatii de combinare a ciorapilor natur cu rochiile de orice culoare.

Unii stilisti sunt de parere ca ciorapii se poarta intotdeauna doar cu pantofi, in nici un caz cu sandale, altii sustinand ca aceasta combinatie depinde de tipul de sanda si de modelul ciorapului.

Alegerea este a dumneavoastra!

Daniela Bota

Ciorapi tip plasa Oroblu Trend Carine

Ciorapi tip plasa Oroblu Trend Carine

Ciorapi tip plasa Jonathan Aston

Ciorapi tip plasa Jonathan Aston

Ciorapi cu portjartier imitat Fiore Amour

Ciorapi cu portjartier imitat Fiore Amour

Ciorapi pentru portjartier Falke Pure Matt 20

Ciorapi pentru portjartier Falke Pure Matt 20

Ciorapi fini cu banda adeziva dantelata Diamond Star

Ciorapi fini cu banda adeziva dantelata Diamond Star

Ciorapi cu banda adeziva Fiore Fleur

Ciorapi cu banda adeziva Fiore Fleur

Copyright © 2012 Sosetaria.ro. Acest blog ruleaza pe o platforma Wordpress.